Curajul de a nu fi pe placul celorlalți (Rezumat)
În rezumatul captivant al cărții “Curajul de a nu fi pe placul celorlalți” de Ichiro Kishimi și Fumitake Koga, descoperim un ghid inspirațional pentru cultivarea autenticității și independenței în viața cotidiană.
Autorii explorează în profunzime filosofia stoică a lui Alfred Adler, oferind cititorilor instrumente esențiale pentru a-și dezvolta propriul drum și a nu cădea pradă presiunilor sociale.
Cuprins
Cele mai importante lecții din carte
În “Curajul de a nu fi pe placul celorlalți” sunt oferite lecții profunde despre autenticitate și independență, extrase din filosofia stoică a lui Alfred Adler.
Iată câteva dintre cele mai importante învățăminte:
1. Autenticitatea și propria identitate
Cartea subliniază esența de a te cunoaște cu adevărat și de a-ți trăi viața conform propriilor tale valori, fără a fi influențat excesiv de așteptările altora.
2. Confruntarea cu eșecul
Învățăm să privim eșecurile ca pe o parte inevitabilă a vieții și să le abordăm nu ca pe niște obstacole insurmontabile, ci ca pe oportunități de dezvoltare personală.
3. Acceptarea imperfecțiunilor
Lecția principală este că nimeni nu este perfect, iar a ne accepta propria imperfecțiune și a depăși teama de a nu fi pe placul celorlalți ne eliberează să trăim autentic.
4. Autodeterminarea și fericirea personală
Cartea încurajează cititorii să-și definească propriul sens al fericirii și să nu își subordoneze viața în totalitate conformismului social sau așteptărilor impuse de ceilalți.
5. Reziliența în fața criticilor
O altă lecție valoroasă este dezvoltarea unei reziliențe puternice în fața criticilor și judecăților, prin rămânerea ferm în credințele și principiile personale.
Aceste învățăminte constituie un ghid autentic și eliberator pentru cei care doresc să-și transforme perspectiva asupra vieții, să-și găsească propria voce și să trăiască cu adevărat, eliberându-se de așteptările altora.
Prima noapte: Negarea traumei
Cel mai controversat subiect al primei părți – și poate din întreaga carte – este că trauma nu există.
Adler afirmă:
„Nicio experiență nu este în sine o cauză a succesului sau eșecului nostru. Nu suferim de șocul experiențelor noastre – așa-numita traumă – ci, în schimb, extragem din ele ceea ce se aliniază cu obiectivele noastre. Nu suntem definiți de experiențele noastre, dar sensul pe care îl dăm acestor trăiri este autodeterminat.”
Aceasta este în mod clar o pastilă greu de înghițit, mai ales din cauza experiențelor traumatice prin care trec mulți oameni și care le experimentează în fiecare zi.
Psihologia adleriană încearcă să ne convingă de faptul că, în timp ce experiențele traumatice au loc, dăm un sens mult prea mare modului în care acele experiențe din trecut ne influențează deciziile prezente și viitoare.
Băiatul din carte aduce în discuție un exemplu al prietenului său, care a simțit frică și anxietate de fiecare dată când încerca să iasă din casă.
Motivul pentru care nu putea ieși afară se bazează pe o experiență traumatizantă pe care a avut-o cu părinții săi în copilărie.
Filosoful spune că, pe baza psihologiei adleriene, acest prieten al său, și-a creat un scop de a nu părăsi casa.
Și își contruieste această teamă și anxietate ca motive pentru a rămâne înăuntru.
“Dacă aș sta tot timpul numai în camera mea, fără să ies vreodată afară, părinții mei ar fi îngrijorați și le-aș atrage atenția. Vor fi foarte grijulii cu mine și mă vor trata întotdeauna cu mănuși. Pe de altă parte, dacă fac chiar și un singur pas afară din casă voi deveni parte a unei mase impersonale, care nu atrage atenția nimănui. Voi fi înconjurat de oameni pe care nu îi cunosc și voi ajunge mediocru, poate chiar mai rău de atât. Și nimeni nu va mai avea grijă de mine…Astfel de situații ale unor oameni singuratici nu sunt deloc rare.”
A doua noapte: Toate problemele sunt legate de relațiile interpersonale
În a doua noapte, băiatul și filozoful se întâlnesc din nou, însă de această dată, băiatul își arată nemulțumirea față de concluziile trase în seara precedentă.
Acesta este unul dintre cele mai importante capitole ale cărții, deoarece este ceva cu care mulți dintre noi ne luptăm.
Percepțiile pe care le avem despre noi sunt o falsă realitate.
Nu observăm neajunsurile pentru că am decis că nu ne place persoana proprie.
Deci, din acel punct de vedere, începem să ne concentrăm doar pe defectele noastre și ne hotărâm să ne aliniem cu acea viziune.
Alfred Adler spune că pentru a scăpa de problemele noastre, tot ce putem face este să trăim în univers singuri.
Singurătatea nu vine din a fi singur, ci mai degrabă din sentimentul că ești exclus din comunitatea ta și nu mai ești înconjurat de oameni apropiați.
Însăși existența noastră presupune că mai există și alți oameni în viața noastră.
Este imposibil să trăiești fără ceilalți în lume, așa că toate problemele societății sunt probleme de relații interpersonale.
“Sentimentul pe care îl avem cu privire la înălțime este unul subiectiv, de inferioritate, născut în totalitate fiindcă mă comparam cu ceilalți. Cu alte cuvinte din relații interpersonale. Căci, dacă nu aș fi avut cu cine să mă compar, nu aș fi avut ocazia să mă gândesc că sunt scund. Acum și dumneata te simți inferior. Dar, te rog, înțelege că ceea ce simți nu este o inferioritate obiectivă, ci un sentiment subiectiv de inferioritate. Chiar și în cazul înălțimii, totul se reduce la subiectivism.”
A treia noapte: Ignoră sarcinile celorlalți
Curajul de a nu fi pe placul celorlalți se concentrează pe modul cum poți să dobândești fericirea reală.
În a treia noapte, filozoful vorbește despre faptul că mulți dintre noi dorim să fim iubiți de alții.
Acesta este cheia principală a cărții și cu ce ne luptăm cei mai mulți dintre noi.
Pentru a-ți schimba viața, psihologia adleriană afirmă că nu putem trăi încercând să satisfacem așteptările celorlalți și că ar trebui să renunțăm la nevoia de a căuta validarea celorlalți.
Căutând recunoașterea altora, vom ajunge să facem ceea ce se așteaptă alții de la noi.
Și dacă suntem preocupați cu satisfacerea așteptările altora, atunci va fi o viață foarte grea de trăit, pentru că în mod constant te gândești la modul cum te văd ceilalți.
Și implicit, modul cum te vezi pe tine.
Modul prin care îți schimbi viața este să recunoști separarea sarcinilor.
Aceasta este tema principală a cărții.
Întrebarea din psihologia adleriană este să te întrebi: „A cui este sarcina aceasta?”
A pune această intrebare te va face să vezi sarcina din altă perspectivă.
Unul dintre exemplele din carte este despre un copil căruia îi este greu să învețe.
Acum, întrebarea este, cine beneficiază de pe urma faptului că acest copil învață?
Părinții ar putea crede că este sarcina lor să se asigure că acel copil învață bine și nu are probleme la școală, dar de fapt este treaba copilului.
Copilul este dependent de cunoștințe, așa că dacă părinții se amestecă și încearcă să îl ajute să termine temele, ei fac sarcina altcuiva.
Așa că dacă părinții intervin și încearcă să îl ajute la tema sau îl forțează să învețe, ei fac sarcina altcuiva.
În acest caz, acest lucru nu îl ajută pe copil, pentru că părinții intervin în sarcina lui.
Acest lucru nu înseamnă că părinții nu îi pot susține sau că nu trebuie să fie alături de el, dar în cele din urmă copilul este cel care trebuie să își asume responsabilitatea.
Și dacă ne uităm la sarcinile noastre, noi suntem singurii care putem schimba ceva în rezolvarea acestora.
Nimeni altcineva nu poate sau nu ar trebui să încerce să ne schimbe.
Cu familia, suntem mai aproape unul de celălalt, dar pentru a-i lăsa pe oameni să-și trăiască viața și să obțină fericirea reală, este mai important să separăm sarcinile.
“Învățatul este sarcina copilului. Gestionarea situației de către părinte, care îl obligă pe copil să învețe este, de fapt, o intruziune în sarcina altcuiva. E greu de evitat o confruntare în acest caz. Trebuie să ne gândim din perspectiva întrebării: a cui este această sarcină? Și să separam, permanent, sarcinile noastre de cele ale altor persoane.”
A patra noapte: Unde se află centrul lumii
În cea de-a patra noapte a cărții, asistăm la lupta tânărului de a se obișnui cu idea că singurătatea decurge din separarea sarcinilor.
Dacă ești singurul care îți poate schimba viața și obține fericirea reală, atunci s-ar putea să te simți destul de singur.
Dar acest fenomen al societății japoneze descrie că mintea și corpul sunt un tot unitar, și nu pot fi separate.
O parte a corpului o poate afecta pe cealaltă.
Separarea sarcinilor este un instrument pentru a discerne asupra cărui fapt deținem controlul, dar final este punctul de plecare pentru relațiile interpersonale.
Dar scopul relațiilor interpersonale este “societatea”.
Sentimentul de apartenență este ceva pe care cineva îl dobândește prin propriile eforturi, și nu ceva care ți-a fost dat la naștere.
Este vorba despre a gândi dincolo de tine și de a fi de folos către ceva mai important, cum ar fi comunitatea din jurul tău, lumea și universul.
“Lucrul cel mai important este să nu îi judeci pe ceilalți. Judecata este un cuvânt ce rezultă din relațiile în plan vertical. Dacă ne construim relații în plan orizontal, vom rosti cuvinte care exprimă gratitudinea, respectul și bucuria.”
A cincea noapte: Cum să-ți trăiești viața cu adevărat
În sfârșit, ajungem la ultima secțiune a cărții care îți atrage cu adevărat atenția.
Curajul de a nu fi pe placul celorlalți culminează cu un principiu al psihologiei adleriene care spune: „Nu trebuie să lauzi și nu trebuie să critici”.
Acest lucru este puțin cam dificil de făcut dar sunt rădăcinile unor relații sănătoase între oameni.
Ideea principală este că nu ar trebui să oferim laude false cuiva, pentru că atunci începe să existe o ierarhie între persoane.
Și dacă toate problemele societății sunt probleme de relații interpersonale, atunci acest lucru poate crea rapid obiceiuri nesănătoase și dorințe puternice de a primi laudă.
În acest fel scopul este să manipulăm persoane pentru a ne face o favoare sau să căutăm un mod prin care ei ne vor lauda.
Acesta este aspectul definitoriu din spatele acestei cărți.
Dar fără a oferi laude sau critici, începem să definim modul în care privim lumea în mod diferit și, printr-o lentilă individuală pe care doar noi singuri suntem capabili să ne schimbăm.
Pentru a avea curajul să nu fim pe placul celorlalți, trebuie să fim capabili să-i privim pe ceilalți ca fiind egali, nu deasupra sau sub noi.
Redefinirea ierarhiei tale în lume are capacitatea de a-ți schimba viața în bine.
“Contribuția realizată cât timp ceilalți sunt percepuți ca dușmani poate, într-adevăr, duce la ipocrizie. Dar dacă ceilalți ne sunt camarazi, asta nu se va întâmpla, indiferent ce contribuție își aduce fiecare. Ești obsedat de cuvântul ipocrizie deoarece încă nu înțelegi sentimentul de comuniune.”
Vrei să afli părerea mea despre carte? Te invit să citești recenzia cărții.
Salut! Sunt fondatorul și editorul acestui website.
Scopul acestui blog este de a-mi împărtăși pasiunea pentru literatură și de a încuraja oamenii să citească mai mult.
Aștept cu nerăbdare să îți împărtășesc descoperirile mele literare și să interacționez cu tine.
Dacă ai sugestii de cărți sau întrebări, nu ezitați să mă contactezi.