În căutarea oii fantastice (Rezumat)

Atenție! Acest rezumat conține spoilere despre modul cum se termină cartea.

“În căutarea oii fantastice” este al treilea roman al lui Haruki Murakami, un autor de renume internațional care a câștigat recent Premiul Ierusalim și a cărui operă a fost tradusă în peste cincizeci de limbi.

Naratorul romanului, în vârstă de 29 de ani, care nu este niciodată numit, lucrează pentru o agenție de publicitate din Tokyo și duce o viață solitară și bine organizată.

Este divorțat, fără copii și are o prietenă care lucrează part-time ca prostituată, corectoare de text și model pentru urechi.

Prima parte a romanului este relativ realistă, descriind istoria romantică fragmentată a naratorului și existența lui urbană fără rădăcini.

Romanul începe cu descoperirea că o femeie cu care naratorul a avut o aventură ocazională în facultate – și al cărei nume nu și-l poate aminti – a fost ucisă de un camion în trecere.

Romanul face apoi un salt în timp; naratorul este în proces de separare de soția sa, din motive care nu sunt niciodată specificate.

Apoi sare cu două luni înainte pentru a descrie actuala lui prietenă, ale cărei urechi sunt misterios de fermecătoare pentru el.

Căutarea naratorului începe atunci când un bărbat bine îngrijit vizitează agenția de publicitate unde lucrează naratorul.

Bărbatul a văzut o fotografie folosită de narator pentru o campanie publicitară care arată o turmă de oi lângă un munte undeva în sălbăticia Japoniei.

Naratorul a primit fotografia de la prietenul său nomad și retras, Șobolanul, care a dispărut de mult din viața lui, dar care îi scrie scrisori din adrese din ce în ce mai îndepărtate.

Vizitatorul agenției de publicitate dorește ca naratorul să facă două lucruri: să retragă reclama din publicație și să găsească o oaie anume care apare în reclamă, care se distinge de celelalte oi prin semnul său în formă de stea pe spate.

Vizitatorul îi dă naratorului o lună să găsească oaia și îi amenință pe narator și pe partenerul său cu închiderea agenției și distrugerea mijloacelor lor de trai dacă naratorul nu se conformează.

Vizitatorul acționează la cererea unei figuri misterioase și puternice cunoscute doar sub numele de “Șeful”, care este grav bolnav și care a fost într-un fel invadat psihic de oaia pe care naratorul trebuie să o urmărească.

Naratorul și prietena lui încearcă să afle unde se află Șobolanul.

Au doar ștampila de pe ultima lui scrisoare ca indiciu, care îi conduce într-o parte îndepărtată și pustie a Japoniei.

Acolo, se cazează la un hotel degradat numit Delfinul și încep căutarea pentru oaia magică și greu de găsit.

Inițial, căutarea nu duce nicăieri, dar au noroc când proprietarul hotelului le spune că tatăl său, de la care este înstrăinat, este un fost ministru al agriculturii și locuiește la hotel.

Tatăl se dovedește a fi o figură impunătoare, dar și ruinată, a cărui viață a fost dedicată aceleiași oi pe care naratorul încearcă să o găsească.

El îi spune naratorului că, la fel ca Șeful, a fost „posedat” de această oaie, dar că oaia l-a părăsit apoi.

Naratorul observă, de asemenea, în holul hotelului, un tablou care prezintă aceeași scenă pastorală ca și fotografia lui Șobolanul.

Naratorul și prietena lui urcă în munții din jurul orașului, în căutarea oii și a pășunii din fotografie.

Sunt duși pe jumătatea drumului de un păstor local amabil, care apoi îi lasă să meargă pe jos restul drumului într-un loc deosebit de periculos.

Peisajul pe care îl întâlnesc este sălbatic și solitar, dar și pașnic și frumos.

Se cazează la fosta casă de vară a familiei Șobolanului – locul unde Șobolanul i-a sugerat naratorului că se va duce, în ultima lui scrisoare către el.

Casa arată semne de locuire recentă, dar Șobolanul însuși nu se găsește nicăieri, și nici oaia magică.

După prima lor noapte împreună în casă, prietena dispare, și cu excepția vizitelor ocazionale de la o figură hibridă ciudată numită “Omul-Oaie” – un bărbat scund și solid, îmbrăcat într-un costum de oaie – naratorul se găsește complet singur.

Este o stare care pentru el este atât extatică, cât și dezorientantă.

Își ocupă următoarele zile gătind, plimbându-se și având vizite ocazionale cu Omul-Oaie, brusc și aspru, care este evaziv despre locul unde se află Șobolanul și prietena sa.

Când naratorul observă într-o zi că Omul-Oaie este prezent pe canapeaua din sufrageria Șobolanului, dar nu dă nicio reflectare în oglindă, își dă seama că Omul-Oaie este un fel de spirit, și poate chiar un rod al propriei imaginații a naratorului.

El îl confruntă furios pe Omul-Oaie și îi spune că se va întâlni cu Șobolanul în acea seară.

Șobolanul apare cu o oră mai devreme pentru întâlnirea lor stabilită, dar insistă să stea în întuneric în timp ce beau bere și vorbesc.

Se dovedește că Șobolanul este, așa cum naratorul bănuia deja, o fantomă.

El îi spune naratorului că s-a spânzurat cu o săptămână înainte de sosirea naratorului în casă.

S-a spânzurat pentru a ucide oaia magică, care îl posedase, așa cum o făcuse cu Șeful și cu tatăl proprietarului hotelului înaintea lui.

Șobolanul îi spune în continuare naratorului că a trebuit să o scoată pe prietena naratorului din casă (nu este clar dacă a fost ucisă sau nu) pentru că a găsit prezența ei perturbatoare.

De asemenea, îi confirmă naratorului că Omul-Oaie era de fapt Șobolanul, deși într-o manifestare diferită.

Șobolanul dispare apoi, după ce îi spune naratorului că are o întâlnire la prânz a doua zi cu emisarul Șefului: același bărbat care l-a trimis pe narator în căutarea oii, pentru care ziua următoare este, de asemenea, termenul limită.

A doua zi, naratorul coboară muntele.

La aceeași curbă periculoasă a drumului unde naratorul și prietena lui au început partea pe jos a călătoriei lor cu câteva zile mai devreme, naratorul descoperă emisarul și mașina sa cu șofer așteptându-l.

Emisarul, care se pare că a știut locația pajiștii din fotografie tot timpul, își exprimă satisfacția față de performanța naratorului și îi înmânează un cec mare.

Naratorul folosește acest cec pentru a finanța noul bar al cunoscutului său din orașul natal, J, care l-a cunoscut și pe “Șobolanul”.

Naratorul îi spune lui J că el și Șobolanul vor fi partenerii săi “tăcuți”.

Apoi face o plimbare solitară de-a lungul plajei din apropiere (care a fost atât de dezvoltată încât abia mai este o plajă) și plânge, pentru prima dată în roman.