Pot câștiga un comision din link-urile de afiliere de pe acest site. Află mai multe

Aldous Huxley - Minunata lume nouă (Recenzie Completă)

Item: Minunata lume nouă
Rating: 4
Author: Alin Pătroi

1. Viziune distopică puternică;
2. Teme relevante;
3. Stil clar și precis;
4. Analiză filozofică.

1. Personaje unidimensionale;
2. Final deschis și pesimist;
3. Ton detașat.

Rating (4 din 5 stele ):

 4/5

Cumpără cartea “Minunata lume nouă” de Aldous Huxley

“Minunata lume nouă” este un roman distopic scris de Aldous Huxley, care explorează o lume viitoare în care tehnologia avansată controlează fiecare aspect al vieții umane, sacrificând libertatea și individualitatea în favoarea stabilității și fericirii artificiale.

Acțiunea se desfășoară într-o societate în care oamenii sunt manipulați biologic și psihologic pentru a se conforma unor norme stricte, iar consumul excesiv și evadarea prin plăceri superficiale sunt promovate în detrimentul gândirii critice sau a relațiilor umane autentice.

Aldous Huxley (1894–1963) a fost un scriitor, eseist și filozof britanic, cunoscut pentru scrierile sale care analizează teme precum societatea, moralitatea și natura umană.

De-a lungul carierei sale, Huxley a abordat diverse subiecte, inclusiv viitorul tehnologic, controlul social și dezinvoltura morală.

“Minunata lume nouă” este una dintre cele mai renumite opere ale sale, devenind un reper în literatura distopică și un comentariu profund asupra pericolelor tehnologiei necontrolate și ale pierderii valorilor umane.

Rezumat

“Minunata lume nouă” prezintă o societate futuristă distopică, numită „Statul Mondial”, în care tehnologia avansată și ingineria genetică controlează întreaga structură socială.

Oamenii sunt creați artificial în laboratoare și sunt programați încă din naștere să se încadreze în diferite caste sociale, fiecare având un rol bine definit în societate.

Fericirea și stabilitatea sunt asigurate prin consumul unui drog numit soma, care le permite indivizilor să evadeze de orice emoții sau gânduri negative.

Povestea urmărește mai multe personaje, dintre care cel mai important este John, cunoscut și ca “Sălbaticul”.

John s-a născut și a crescut într-o “Rezervație” – un loc izolat în care oamenii încă trăiesc după vechile obiceiuri, fără influența tehnologiei Statului Mondial.

Când John este adus în Statul Mondial, el devine rapid un simbol al alterității și un critic al societății moderne, șocându-se de superficialitatea, lipsa de emoții autentice și deconectarea de valorile umane fundamentale.

Alte personaje cheie includ Bernard Marx, un individ care începe să pună la îndoială ordinea socială, și Lenina Crowne, care urmează cu strictețe regulile impuse de societate.

Mustapha Mond, unul dintre cei zece “Controlori Mondiali”, oferă o perspectivă din interiorul puterii, explicând de ce societatea preferă stabilitatea și fericirea aparentă în detrimentul libertății și individualității.

Pe măsură ce John interacționează cu această lume “civilizată”, el devine tot mai dezgustat de ceea ce vede și de modul în care oamenii au ales să renunțe la orice formă de suferință, dar și la adevărata fericire.

Finalul romanului este unul tragic, reflectând imposibilitatea de a reconcilia valorile umane profunde cu o societate total controlată și lipsită de libertate.

Citate

“Noi îi facem să urască singurătatea; şi le aranjăm vieţile astfel încît le e aproape imposibil să mai fie vreodată singuri.”

“…ştiu cu o senzaţie înjositoare de oroare şi dezgust – că e vorba de acel delir repetat al zilelor şi nopţilor lui, coşmarul asemănării, ba chiar al identităţii unor roiuri imposibil de deosebit. Gemeni, gemeni… Ca nişte larve viermuiseră peste tot.”

“Adulţi din punct de vedere intelectual şi-n timpul programului de lucru, dar copii în privinţa sentimentelor şi dorinţelor.”

“…că ţelul vieţii nu este menţinerea bunăstării, ci o intensificare şi rafinare a conştiinţei, o lărgire a cunoaşterii. ‘Ceea ce’, reflectă Controlorul, ‘se prea poate să fie’.”

“Şi, bineînţeles, stabilitatea nu e nici pe departe atât de spectaculoasă ca instabilitatea. Iar Mulțumirea nu are nimic din strălucirea şi splendoarea unei lupte eficace împotriva nenorocirii. Fericirea nu e niciodată măreaţă.”

“Fiecare schimbare reprezintă o ameninţare la adresa stabilității.”

“Totul pentru o viaţă liniştită. Şi de atunci încoace nu facem decît să controlăm. Bineînţeles că adevărul a avut de suferit. Dar fericirea a avut numai de câștigat. Nu poţi căpăta totul pe gratis. Fericirea are şi ea un preţ, care trebuie plătit.”

“Să distrugă el toată sănătoasa lor instrucţie şi condiţionare în privinţa morţii, prin această explozie dezgustătoare – ca şi cum moartea ar fi fost ceva îngrozitor, ca şi cum vreo persoană sau alta ar fi contat atît de mult! Scena le putea aduce în minte copiilor cele mai dezastruoase idei în privinţa acestui subiect, i-ar putea tulbura atît de mult, încît să le producă o reacţie într-o direcţie complet greşită, total antisocială.”

“Oamenii sunt fericiţi; capătă ceea ce vor şi nu cer niciodată ceea ce nu pot căpăta. Sunt înstăriţi; trăiesc în siguranţă; nu se îmbolnăvesc niciodată; nu se tem de moarte; voioşi, nu le pasă de patimi şi de bătrîneţe; n-au mame şi taţi care să-i necăjească şi să-i sâcâie; n-au soţii, ori copii, ori iubiţi şi iubite care să le stârnească sentimente puternice; sunt condiţionaţi în aşa fel încât practic nu pot să se poarte decât aşa cum trebuie.”

“Acesta este secretul fericirii și al virtuții: să-ți placă ceea ce ești obligat să faci. Acesta este țelul întregii condiționări: să-i facă pe oameni să-și îndrăgească destinul social implacabil.”

“Cunoașterea era binele cel mai înalt, adevărul constituia valoarea supremă; tot restul era secundar și subordonat lor. Dar, într-adevăr, încă de pe atunci ideile începeau să se schimbe. Schimbarea era cerută de producția de masă. Fericirea universală face să se învârtească mereu roțile; adevărul și frumusețea n-o pot face. Și, bineînțeles, de câte ori masele puneau mâna pe puterea politică, ceea ce conta era fericirea, mai degrabă decât adevărul și frumusețea.”

“Mă interesează adevărul, îmi place știința. Dar adevărul e o amenințare, iar știința e un pericol public. E la fel de periculoasă pe cât a fost de benefică înainte. Ne-a oferit echilibrul cel mai stabil din întreaga istorie a omenirii. (…) Dar nu-i putem îngădui științei să ducă de rîpă toată treaba bună pe care am făcut-o. Tocmai de aceea îi limităm cu grijă aria cercetărilor. Noi nu-i putem permite științei să se ocupe de altceva decât de problemele cele mai imediate ale momentului. Toate celelalte studii sunt descurajate cu multă grijă și sârguință.”

“Ce rost mai are adevărul, sau frumusețea, sau cunoașterea, când de jur-împrejurul tău explodează bombe bacteriologice? Atunci a început să fie întâia oară controlată știința – după Războiul de nouă ani. Atunci s-au arătat oamenii dispuși să li se controleze până și poftele. Totul pentru o viață liniștită. Și de atunci încoace nu facem decât să controlăm. Bineînțeles că adevărul a avut de suferit. Dar fericirea a avut numai de câștigat. Nu poți căpăta totul pe gratis. Fericirea are și ea un preț, care trebuie plătit.”

Păreri

“Nu mă așteptam la o fabulă moralizatoare neapărat, dar Huxley a reușit să gândească una suficient de bună.” – Florin

“O carte ușor de citit și greu de digerat. M-am înfiorat încă de la început de lumea imaginată de Aldous Huxley. M-a pus pe gânduri ceea ce am citit și cel mai mult m-au impactat gândurile despre singurătate, ce importantă e ea în viața unui om.” – Anastasia

“A fost o carte tulburătoare. Așa l-am descoperit și pe Huxley, un autor deosebit, profesorul de franceză al lui George Orwell. Principalele teme pe care le-am regăsit au fost singurătatea și nevoia de suferință. Eu simt că avem nevoie de cea din urmă sau măcar pentru mine. Dacă trec printr-o pasă proastă, îmi acord timp să mă simt prost sau în suferință. După care pot mai ușor să diger toate informațiile și să iau deciziile potrivite.” – Tudor

“O carte ce m-a scos din confortul meu literar, dar nu regret câtuși de puțin. Recomand cu încredere.” – Paula

“Huxley reușește să construiască într-o carte mică, o lume mare și complexă, dar și mult simplificată din anumite puncte de vedere: umanitate programată genetic și condiționată să gândească și să reacționeze într-o anumită manieră, inocularea spiritului de turmă, inhibarea trăirilor puternice cu ajutorul drogurilor, dezinhibiție sexuală, dar ostracizarea procreerii, distrugerea artelor, control…o viață prestabilită din eprubetă…și acesta e doar începutul.” – Andra

“Ceea ce în 1936 se voia fi o incursiune în viitor, a devenit în 2019, chiar o călătorie prin actualitate…” – Dana

“O societate distopică unde ne lovim iar de ideea de totalitarism, control, condiționare socială lipsită de liberul arbitru: o societate unde oamenii au renunțat la toate drepturile și libertățile lor în schimbul controlului, siguranței și mai ales al “fericirii”. Aș încadra romanul, ca și poveste, stil, deznodământ, similar cu Orwell 1984. Recomand cu încredere.” – Ovidiu

“O carte excelentă care te face să găsești chestii identice între luma reală și cea utopică. Din păcate unele chestii din carte se pot regăsi și în societatea noastră actuală, datorită acestui fapt, din punctul meu de vedere este o capodoperă.” – Alexandru

“Fantastică lectură. Despre probleme secolului trecut, dar și balaurii lumii de astăzi. Nimic nu se schimbă, doar decorul, doar cortina ne fură ochii. O radiografie a sistemelor politice care ne corup și ne linșează. E despre om, despre iubire și despre sfârșire. ” – Luminița

Teme și motive

“Minunata lume nouă” dezvoltă o serie de teme centrale și motive care explorează pericolele unei societăți în care controlul tehnologic și social prevalează asupra libertății și individualității.

1. Tehnologia și controlul social

Una dintre temele majore ale romanului este modul în care tehnologia este folosită pentru a controla comportamentul și gândirea oamenilor.

În carte, ingineria genetică și condiționarea psihologică din copilărie determină rolul fiecărui individ în societate, suprimând orice tendință de revoltă sau de dorință personală.

Drogul soma reprezintă un alt instrument de control, oferind o evadare temporară de orice nemulțumire sau suferință.

Prin această tehnologie, statul asigură o stabilitate aparentă, dar în același timp dehumanizează populația.

2. Libertate versus stabilitate

Huxley explorează conflictul dintre libertate și stabilitate, arătând cum Statul Mondial prioritizează stabilitatea socială în detrimentul libertății individuale.

Controlul strict asupra vieților oamenilor, prin ingineria socială și tehnologică, asigură o societate fără conflicte, dar lipsită de autenticitate.

Acest compromis este evidențiat prin personajul Mustapha Mond, care explică faptul că stabilitatea este preferată, chiar și cu prețul sacrificării adevăratei fericiri și libertății.

Oamenii din această lume nu au nici măcar posibilitatea de a experimenta durerea, pierderea sau eșecul, care sunt esențiale pentru creșterea personală.

3. Pierderea individualității

În “Minunata lume nouă”, individualitatea este sistematic distrusă pentru a asigura conformitatea și stabilitatea.

De la crearea artificială a ființelor umane în laboratoare, până la programarea lor să își accepte rolurile sociale fără a le pune la îndoială, societatea suprimă orice formă de exprimare personală sau de dorință autentică.

Personajele Bernard Marx și Helmholtz Watson simt o profundă nemulțumire în legătură cu propria existență, dar chiar și dorințele lor de schimbare sunt restrânse de limitele impuse de societate.

4. Consumerism și superficialitate

O altă temă majoră este consumerismul, care este încurajat constant în Statul Mondial pentru a menține oamenii preocupați de plăceri imediate și materiale, în loc să își dezvolte propriile gânduri sau să reflecteze la sensul vieții.

Statul promovează plăcerile superficiale, cum ar fi sporturile organizate, filmele senzoriale și relațiile sexuale neîngrădite de emoții.

Această cultură a plăcerii de consum menține populația într-o stare permanentă de satisfacție superficială, dar îi privează de orice experiență sau relație profundă.

5. Dezumanizarea și eroziunea valorilor umane

Societatea din “Minunata lume nouă” este una dezumanizată, în care relațiile umane autentice și emoțiile profunde sunt eliminate pentru a preveni instabilitatea.

Familia, prietenia și iubirea sunt considerate inutile, chiar periculoase, deoarece pot genera suferință sau conflicte.

Această pierdere a valorilor umane este cel mai bine exemplificată prin contrastul dintre John “Sălbaticul”, care provine dintr-o lume în care astfel de valori încă există, și locuitorii Statului Mondial, care trăiesc într-o constantă stare de amorțire emoțională.

6. Scăparea prin soma

Drogul soma simbolizează mecanismul de evadare prin care societatea suprimă orice formă de nemulțumire sau disconfort.

Este oferit oamenilor pentru a-și păstra starea de fericire artificială, înlocuind astfel orice posibilitate de introspecție sau de trăire a emoțiilor reale.

Escapismul prin soma reprezintă pierderea conexiunii cu realitatea și cu aspectele esențiale ale existenței umane.

7. Referințele shakespeariene

Huxley folosește numeroase referințe la Shakespeare, mai ales în cazul lui John, care citește și citează frecvent din operele dramaturgului englez.

Shakespeare simbolizează pentru John o lume pierdută, în care emoțiile, iubirea și suferința erau reale și importante.

De exemplu, titlul cărții provine din “Furtuna” lui Shakespeare, iar prin această asociere, Huxley subliniază contrastul dintre cultura profundă și complexă a trecutului și superficialitatea prezentului din Statul Mondial.

8. Rezervația versus Statul Mondial

Rezervația, locul unde trăiesc oamenii care nu fac parte din Statul Mondial, reprezintă un contrast puternic față de această societate controlată.

Acolo, oamenii trăiesc încă în comunități tradiționale, experimentând viața în toată complexitatea ei, inclusiv durerea, moartea și iubirea.

Prin acest contrast, Huxley evidențiază ceea ce s-a pierdut în numele stabilității și controlului – acea autenticitate a trăirii care definește condiția umană.

Stilul de scriere

Stilul de scriere al lui Aldous Huxley în “Minunata lume nouă” este complex, dar accesibil, remarcându-se prin limbajul precis și concis, combinat cu o ironie subtilă care subliniază absurditățile societății distopice pe care o descrie.

Huxley folosește un ton detașat, aproape clinic, care reflectă perfect natura rece și lipsită de emoții a lumii pe care o creează, dar acest ton este adesea contrabalansat de momente de reflecție profundă și chiar de lirism în descrierea emoțiilor umane autentice, mai ales prin intermediul personajului John “Sălbaticul”.

1. Limbajul precis și tehnic

Huxley utilizează un limbaj precis și uneori tehnic, mai ales atunci când descrie aspectele legate de ingineria socială și tehnologică din Statul Mondial.

Acest tip de limbaj contribuie la senzația de control total și la deumanizarea indivizilor, accentuând distanțarea cititorului de personajele din această lume artificială.

Huxley este foarte abil în a reda atmosfera sterilă și ordonată a societății, unde orice imperfecțiune este eliminată.

2. Ironia și satira

Unul dintre cele mai puternice instrumente ale lui Huxley este ironia, pe care o folosește cu subtilitate pentru a critica valorile societății moderne.

El descrie cu un ton serios și aproape admirativ modul în care Statul Mondial își controlează cetățenii, dar această descriere ascunde o critică acerbă la adresa pierderii individualității și a umanității.

Satira sa îndreptată împotriva consumerismului și a superficialității este evidentă, mai ales în scenele care ilustrează plăcerile frivole ale personajelor sau obsesia pentru drogul soma.

3. Construirea unei lumi distopice

Huxley este un maestru al construcției unei lumi detaliate și credibile.

Folosindu-se de descrieri precise și dialoguri explicative, el reușește să contureze un univers în care fiecare aspect al vieții este reglementat.

Tehnologia, biologia, religia și politica se îmbină într-un mod coerent, creând o viziune completă a lumii viitorului.

Narativul este plasat într-un context de ansamblu clar definit, în care fiecare detaliu servește la întărirea ideii de control total.

4. Dialogul și personajele

Dialogurile din roman sunt adesea folosite pentru a explora temele majore ale cărții, precum libertatea, fericirea artificială și natura umană.

Conversațiile dintre personaje, în special cele dintre John “Sălbaticul” și Mustapha Mond, sunt adesea filozofice și pline de tensiune, permițând autorului să își expună ideile în mod direct.

Personajele sunt construite adesea ca tipologii – Bernard Marx este tipul intelectualului frustrat, Lenina Crowne este simbolul conformismului, iar John este reprezentantul idealurilor umane tradiționale.

Prin aceste arhetipuri, Huxley explorează diferite perspective asupra societății și a ceea ce înseamnă să fii uman.

5. Tone contrastante

Huxley reușește să îmbine tonuri contrastante în povestea sa.

Pe de o parte, narativul are un ton de neutralitate și acceptare a sistemului distopic, reflectând perspectiva locuitorilor din Statul Mondial.

Pe de altă parte, prin personajul John “Sălbaticul”, tonul devine adesea revoltat, intens și emoțional, exprimând dorința pentru libertate, autenticitate și suferință reală.

Acest contrast între tonurile reci și emoționale amplifică tensiunea dintre două moduri de viață complet opuse.

6. Tehnica intertextuală

Huxley folosește des referințe literare, în special la Shakespeare, pentru a oferi o profundă dimensiune culturală și morală personajelor și temelor sale.

John “Sălbaticul” citează din Shakespeare în mod constant, iar aceste citate reflectă valorile sale despre iubire, onoare și suferință, toate aspectele care lipsesc din societatea futuristă.

Această tehnică intertextuală nu doar că adaugă o dimensiune literară, ci și servește ca un contrast între lumea artificială a viitorului și bogăția emoțională a literaturii clasice.

Critici și limitări

Deși “Minunata lume nouă” este considerat un clasic al literaturii distopice și un roman extrem de influent, există câteva limitări și critici care merită discutate pentru a oferi o perspectivă echilibrată asupra operei.

1. Caracterizarea personajelor

Unul dintre punctele criticate ale romanului este lipsa de profunzime în dezvoltarea personajelor.

Deși personajele sunt simbolice și servesc scopurilor filozofice ale narativului, ele pot părea uneori unidimensionale.

De exemplu, Bernard Marx și Lenina Crowne sunt adesea văzuți mai degrabă ca tipologii care reprezintă diferite aspecte ale societății distopice, decât ca indivizi complecși.

Bernard, în special, este adesea criticat pentru inconsecvența sa – trecând rapid de la un om revoltat la cineva care își dorește doar popularitate.

Această superficialitate în dezvoltarea personajelor poate face mai dificilă conectarea emoțională a cititorului cu ele.

2. Natura statică a conflictului

Un alt aspect care poate fi considerat o limitare este natura statică a conflictului din roman.

Deși există tensiune între valorile lui John “Sălbaticul” și societatea distopică, finalul romanului nu oferă o adevărată rezolvare a acestui conflict.

În loc de o confruntare sau de o schimbare semnificativă în societate, povestea se încheie cu o notă tragică, dar fără o soluție clară sau un mesaj concret despre cum ar putea fi depășite problemele sistemului.

Acest tip de final poate lăsa cititorii cu un sentiment de frustrare, deoarece nu există o formă de “luptă” activă împotriva opresiunii, ci doar resemnare.

3. Lipsa unui protagonist clar

Deși John “Sălbaticul” devine centrul narațiunii în a doua parte a romanului, “Minunata lume nouă” nu are un protagonist clar de la început până la sfârșit.

Acest lucru poate crea o structură narativă difuză, în care focusul trece de la Bernard și Lenina la John, fără o tranziție foarte coerentă.

Această schimbare poate dilua tensiunea narativă și poate face mai dificil pentru cititor să rămână angajat în poveste.

Personajele sunt folosite mai degrabă ca vehicule pentru idei filozofice decât ca protagoniști cu o evoluție clară.

4. Abordarea limitată a emoțiilor și a relațiilor umane

Huxley explorează tema emoțiilor suprimante și a relațiilor superficiale într-o societate controlată, dar această explorare poate părea uneori simplistă.

Personajele din Statul Mondial par incapabile să simtă emoții autentice, dar romanul nu oferă prea multe detalii despre cum ar putea arăta încercările acestora de a se elibera de acest control emoțional.

În afara lui John, care este prezentat ca un contrast clar față de restul societății, nu există multe exemple de oameni care să se lupte cu adevărat împotriva sistemului sau să își dorească emoții mai profunde.

5. Critici privind viziunea pesimistă

Unii critici consideră că romanul este excesiv de pesimist și că oferă o viziune unilaterală asupra viitorului.

“Minunata lume nouă” sugerează că orice formă de avans tehnologic și control social va duce inevitabil la pierderea individualității și a libertății.

Această viziune nu lasă loc pentru nuanțe sau pentru posibilitatea ca tehnologia să fie folosită în moduri care să îmbunătățească viața fără a suprima umanitatea.

Criticii ar putea susține că romanul ar fi putut explora și alte potențiale direcții ale evoluției tehnologice, care nu implică o distopie completă.

6. Abordarea simplificată a complexităților sociale

Deși “Minunata lume nouă” abordează teme majore precum consumerismul, controlul social și tehnologia, modul în care acestea sunt prezentate este uneori văzut ca fiind prea simplist sau unilateral.

Societatea distopică a lui Huxley nu oferă o analiză detaliată a modului în care aceste structuri au evoluat în timp sau cum s-ar putea schimba.

Criticii pot considera că romanul nu explorează suficient complexitatea schimbărilor sociale și politice, concentrându-se mai degrabă pe critici morale și filozofice.

Concluzie

“Minunata lume nouă” este o operă literară profundă și provocatoare, care rămâne relevantă chiar și la aproape un secol de la publicare.

Aldous Huxley reușește să creeze o viziune distopică alarmantă, explorând teme precum controlul tehnologic, consumerismul, pierderea individualității și sacrificiul libertății pentru stabilitate.

Deși personajele sunt uneori mai mult simbolice decât complexe, iar conflictul central nu are o rezolvare clară, romanul strălucește prin critica sa subtilă la adresa societății moderne și avertismentele sale despre potențialele pericole ale progresului tehnologic necontrolat.

Recomand “Minunata lume nouă” celor interesați de literatura distopică și de opere care explorează teme filozofice și sociale complexe.

Cititorii care apreciază romane precum “1984” de George Orwell sau “Fahrenheit 451” de Ray Bradbury vor găsi în această carte, o completare valoroasă la aceste teme.

De asemenea, cei care sunt preocupați de impactul tehnologiei asupra societății și de direcția în care se îndreaptă lumea noastră vor beneficia de perspectiva critică a lui Huxley.

Cu toate acestea, cei care preferă povești axate pe dezvoltarea complexă a personajelor sau finaluri optimiste ar putea găsi “această carte” mai dificil de digerat.

Totuși, pentru cei care caută o lectură provocatoare, care ridică întrebări importante despre natura umană și viitorul civilizației, cartea este o lectură esențială.

Cărți similare

“1984” de George Orwell (Recenzie)

Romanul lui Orwell descrie o lume totalitară în care fiecare aspect al vieții este monitorizat de stat.

Big Brother controlează gândurile și acțiunile cetățenilor, iar orice formă de gândire independentă este pedepsită.

“1984” explorează teme precum supravegherea, manipularea istoriei și pierderea libertății individuale, fiind un avertisment puternic asupra pericolelor dictaturilor și ale controlului absolut.

“Fahrenheit 451” de Ray Bradbury

Într-o lume în care cărțile sunt interzise și arse pentru a preveni răspândirea cunoștințelor, pompierul Guy Montag începe să pună la îndoială sistemul opresiv din care face parte.

“Fahrenheit 451” este o critică asupra cenzurii, superficialității culturale și pierderii gândirii critice în fața divertismentului de masă.

“Noi” de Evgheni Zamiatin

Considerată o influență majoră asupra lui Orwell și Huxley, “Noi” prezintă o societate distopică în care viața fiecărui cetățean este complet controlată de stat.

Romanul explorează teme precum colectivismul, tehnologia și desființarea individualității, fiind un precursor al genului distopic modern.