Mihail Bulgakov - Maestrul și Margareta (Recenzie Completă)

“Sunt oameni ca toți oamenii.. iubesc banii, dar asta a fost întotdeauna.”

“- Dostoievski a murit, spuse cetățeanca, dar parcă nu prea sigură pe ea.
– Protestez! strigă cu înflăcărare Behemoth. Dostoievski e nemuritor!”

“Pe cerul senin al serii atârna o lună plină, ce se ițea printre crengile arțarului. Teii și salcâmii desenau pe pământul grădinii un arabesc complicat de pete. Fereastra cu trei canaturi a luminatorului, deschisă, dar acoperită de storuri, era luminată cu o strălucire electrică intensă. În dormitorul Margaritei Nikolaevna erau aprinse toate luminile, ceea ce punea în evidență dezordinea totală din cameră. Pe pat, peste plapumă, se aflau cămăși de noapte, ciorapi și lenjerie, haine mototolite se aflau pur și simplu pe jos, alături de o cutie de țigări strivită din cauza agitației. Pantofii stăteau pe noptieră alături de ceașca de cafea nebăută și de scrumiera în care fumega un muc de țigară, pe speteaza scaunului atârna o rochie neagră de seară. În cameră mirosea a parfum; mai mult, se simțea de undeva un miros de fier de călcat încins.”

“O negură ce veni dinspre Marea Mediterană acoperi orașul urât de procurator. Dispărură podurile de tot felul ce legau templul de înfricoșătorul turn al lui Antonius, din cer se pogorî negura și acoperi zeii înaripați de deasupra hipodromului, palatul Asmoneilor cu crenelurile, bazarurile, caravanseraiul, străzile și iazurile lui… Dispăru Yershalayimul, marele oraș, de parcă nici n-ar fi existat vreodată… Negura înghiți tot, speriind toate vietățile din Yershalayim și din împrejurimi. Un nor ciudat veni dinspre mare spre sfârșitul zilei a paisprezecea a lunii de primăvară Nisan.”

“O zei, zei ai mei! Ce trist e pământul seara! Cât de tainice sunt cețurile de deasupra mlaștinilor! Cine a hoinărit prin cețurile acestea, cine a suferit mult înaintea morții, cine a zburat deasupra acestui pământ purtând în spate o povară peste puteri, acela știe asta. Cel obosit o știe. Și el, fără părere de rău, părăsește ceața pământului, mlaștinile și râurile lui, el se dă cu inima ușoară pe mâinile morții, știind că numai ea îl va liniști.”

“Ce s-ar fi făcut binele tău dacă n-ar fi existat răul, şi cum ar fi arătat pământul văduvit de umbre? Căci umbrele vin de la lucruri şi oameni.”

“Ca să te convingi că Dostoievski este scriitor, trebuie neapărat să-i ceri legitimația? Păi, ia dumneata la întâmplare cinci pagini din orice roman al lui și te vei convinge, fără nici o legitimație, că ai de-a face cu un scriitor! Și-apoi, cred că nici nu avea legitimație.”

“- Nu te-am pus la încercare, zise Woland. Să nu ceri niciodată nimic! Niciodată! Mai ales de la cei mai puternici decât dumneata. Lasă-i să îți ofere ei singuri, și ei îți vor oferi totul. Ia loc, femeie mandră ce ești!”

“Împreună cu el, se chinuiește și paznicul lui credincios, câinele. Dacă-i adevărat că lașitatea este cel mai grav dintre vicii, cred că dulăul nu păcătuia prin asta. Singurul lucru pe lume de care se temea curajosul câine era furtuna. Ce să-i faci, cel care iubește trebuie să împartă soarta celui pe care îl iubește.”

“Dar, Margareta, nu trebuie să te neliniștești. Totul va fi drept, așa este alcătuită lumea…”

“Ascultă glasul tăcerii, îl rugă Margareta pe maestru, și nisipul foșnea sub picioarele ei desculțe. Ascultă și desfată-te cu ceea ce nu ți-a fost dat în viață – cu liniștea.”

“Şi dacă Dumnezeu l-ar fi binecuvântat cu încă o clipă de libertate, poate ar fi avut timp să se lovească şi pe el cu cuţitul, evitând astfel moartea pe stâlpul supliciului. De altfel, acest amănunt îl interesa prea puţin pe Levi, dăbilarul de altădată. Lui nu-i păsa cum va muri. Un singur lucru voia el: ca Yeshua, care în viaţa lui nu făcuse nici cel mai mic rău nimănui, să scape de cazne.”

“Dragostea ne-a ieşit în cale aşa cum apare, ca din pământ, un asasin pe o ulicioară întunecoasă, şi ne-a răpus pe amândoi dintr-o singură lovitură. Aşa loveşte fulgerul, aşa loveşte pumnalul.”

“Oamenii nu sunt răi. Oamenii sunt doar nefericiți.”