Hanya Yanagihara - Oamenii din copaci (Rezumat)
Atenție! Acest rezumat conține spoilere despre cum se termină cartea.
Prima parte
Prima parte din romanul “Oamenii din copaci” de Hanya Yanagihara setează tonul pentru întreaga narațiune, prezentându-ne personajul central, dr. Norton Perina, prin ochii unui susținător fervent, Ronald Kubodera.
Kubodera, care este prezentat drept un fost coleg și prieten al lui Perina, alege să publice memoriile acestuia într-o încercare de a-l apăra împotriva acuzațiilor grave ce i-au fost aduse.
Această introducere are rolul de a pregăti cititorul pentru o poveste despre descoperire științifică, dar și pentru un potențial act de răscumpărare, sugerând din start că povestea lui Perina nu este una simplă, ci una plină de controverse morale.
Kubodera descrie parcursul excepțional al lui Norton Perina ca om de știință, începând de la premiul Nobel pe care acesta l-a câștigat pentru descoperirile sale în insulele îndepărtate din Pacific, până la decăderea sa publică, cauzată de acuzațiile de abuz sexual împotriva copiilor pe care i-a adoptat din acele insule.
Kubodera afirmă că aceste acuzații sunt nedrepte și că prietenul său a fost victima unor circumstanțe tragice și a unor interpretări greșite ale faptelor sale.
Însă, chiar din primele rânduri, tonul narativ al lui Kubodera este unul părtinitor, lăsând cititorului senzația că perspectiva sa asupra poveștii este una subiectivă și că adevărul ar putea fi mai complex decât ceea ce ni se prezintă.
Kubodera recunoaște că Perina este o figură dificilă, un geniu care nu se conformează normelor sociale sau morale obișnuite, dar consideră că valoarea sa științifică și contribuțiile sale la cunoaștere ar trebui să prevaleze asupra greșelilor personale.
În această introducere, se încearcă deci, încă dinainte ca Perina să își spună povestea în propriile cuvinte, să se stabilească o atitudine de înțelegere și chiar simpatie față de acesta.
Dispozitivul de încadrare al romanului este esențial deoarece creează o tensiune morală între ce ne spune Kubodera și ce urmează să aflăm din memoriile lui Perina.
Cititorul este astfel invitat să intre în poveste nu doar ca observator pasiv, ci ca judecător al veridicității celor spuse.
Kubodera oferă, așadar, o versiune a adevărului, dar lasă loc și pentru îndoială, sugerând că narațiunea ce urmează să fie citită este una complicată și plină de nuanțe.
A doua parte
În a doua parte, cartea ne introduce în viața timpurie a lui Norton Perina, conturând parcursul său personal și academic, care îl va duce, în cele din urmă, spre descoperirile ce-i vor aduce faima și, ulterior, declinul.
În aceste capitole, Perina își rememorează copilăria în mediul rural din Illinois, unde a crescut într-o familie modestă.
Deși relațiile sale cu părinții nu sunt explorate în detaliu, devine clar că Norton are o legătură specială cu frații săi, în special cu fratele său gemăn, Owen.
Această relație apropiată va deveni una din constantele vieții lui Norton și va avea implicații pe termen lung în modul în care percepe și înțelege lumea din jurul său.
Pe măsură ce povestea copilăriei lui Norton avansează, cititorul poate observa cum începe să iasă la suprafață personalitatea sa unică.
Încă de mic, Norton se arată un copil diferit, solitar și introspectiv, interesat de subiecte și preocupări care îi depășesc vârsta.
Atras de biologie și de misterele naturii, el își petrece timpul analizând lumea din jur cu o curiozitate aproape obsesivă.
Această fascinație pentru viața biologică va deveni fundamentul carierei sale ulterioare, dar deja din copilărie, Norton arată semnele unei lipse de atașament emoțional față de oameni, un semn al modului său complicat de a relaționa cu ceilalți pe parcursul vieții.
După copilărie, povestea continuă cu perioada în care Norton ajunge la facultate, unde începe să se formeze academic.
Studiază medicina la o universitate de prestigiu, dar este vizibil că nu urmează această carieră dintr-o dorință altruistă de a ajuta oamenii.
Mai degrabă, el este atras de știință pentru că îi permite să înțeleagă și să dețină control asupra unor secrete ascunse ale naturii.
De asemenea, este evident că Norton are o perspectivă detașată asupra celor din jur, privindu-i mai mult ca pe obiecte de studiu decât ca pe egali.
În această perioadă, intră în viața lui Paul Tallent, un antropolog carismatic, care va avea o influență majoră asupra destinului lui Norton.
Tallent este cel care îl recrutează pentru o expediție ambițioasă pe insula Ivu’ivu, un loc izolat din Pacific, unde bănuiește că ar putea găsi triburi indigene nedescoperite.
Această propunere îl atrage imediat pe Norton, care vede în această aventură șansa de a-și urma instinctele științifice și de a descoperi ceva cu adevărat revoluționar.
Capitolele dedicate vieții timpurii și educației lui Norton ne oferă o privire asupra evoluției sale psihologice și intelectuale.
Deja în această fază, cititorul poate observa cum personalitatea lui Norton este modelată de o combinație de ambiție științifică neînduplecată și o lipsă profundă de empatie.
Pe măsură ce povestea se dezvoltă, aceste trăsături vor deveni și mai pregnante, pregătind scena pentru acțiunile și deciziile controversate pe care le va lua în viitor.
A treia parte
A treia parte marchează punctul de cotitură în viața lui Norton Perina, momentul în care el se angajează într-o aventură științifică ce îi va schimba destinul.
În aceste capitole, Hanya Yanagihara creează o atmosferă de mister și exotism, pe măsură ce Norton, împreună cu echipa sa, pornește într-o călătorie spre această insulă izolată din Pacific, cunoscută doar vag de restul lumii.
Drumul spre Ivu’ivu nu este lipsit de provocări.
Pe măsură ce echipa se apropie de insulă, tensiunea crește.
Descrierea oceanului nesfârșit și a peisajelor necunoscute amplifică senzația de aventură, dar și de pericol iminent.
Norton, deși fascinant de misterul ce îl așteaptă, pare să aibă o detașare rece față de locurile și oamenii cu care se întâlnește.
El este, în mod clar, preocupat de potențialele descoperiri pe care le-ar putea face și mai puțin de cultura sau tradițiile locale.
Când echipa ajunge în cele din urmă pe Ivu’ivu, se simt ca și cum ar pătrunde într-o lume complet nouă, o lume parcă neatinsă de timp și civilizație.
Ivu’ivu este descrisă ca o insulă luxuriantă, plină de o vegetație densă, cu o faună și floră unică.
Însă ceea ce captează imediat atenția echipei sunt oamenii care locuiesc acolo, cunoscuți ca “Oamenii Țestoasă” sau “visătorii”.
Acești indigeni trăiesc într-o comunitate aparent idilică, izolată de influențele exterioare și, cel mai important, par să aibă o longevitate ieșită din comun.
Perina, având un simț puternic al curiozității științifice, devine obsedat de misterul longevității acestor oameni.
Prin observațiile și cercetările sale, descoperă că aceștia consumă carnea unei țestoase sacre, despre care se crede că le conferă această viață îndelungată.
Totuși, acest dar al longevității vine cu un preț teribil: cei care mănâncă din țestoasă trăiesc mai mult, dar își pierd treptat funcțiile cognitive și devin senili, chiar dacă corpul lor rămâne tânăr.
Perina, cu setea sa de cunoaștere și faimă, nu poate rezista tentației de a explora mai profund aceste descoperiri.
El prelevează mostre de țesut și începe să testeze ipoteza că această țestoasă poate deține secretul imortalității, un potențial avans științific care ar putea schimba complet cursul biologiei și medicinei.
Cu toate acestea, în timp ce Perina este absorbit de explorarea acestui mister, devine clar că pentru el, etica și responsabilitatea morală nu sunt la fel de importante ca gloria științifică.
Începe să vadă poporul Ivu’ivu nu ca pe niște ființe umane egale, ci mai degrabă ca pe subiecți de studiu, simplificate la condiția lor biologică.
Pe măsură ce echipa rămâne mai mult pe insulă, tensiunile dintre membrii acesteia și localnici cresc.
Deși tribul le permite să-și continue cercetările, există un sentiment de disconfort reciproc, o prăpastie culturală care nu poate fi trecută cu ușurință.
Norton nu pare deranjat de această distanță culturală; dimpotrivă, o privește ca pe o altă variabilă de studiat, ceva ce trebuie descifrat și utilizat în avantajul său.
La finalul acestor capitole, Perina face descoperiri revoluționare care vor avea un impact major, nu doar asupra comunității științifice, ci și asupra propriei sale vieți.
Însă ceea ce este la fel de clar este că această expediție este începutul unei căi care îl va conduce spre o dilemă morală imensă.
Ce preț este dispus să plătească pentru succesul său științific?
Ce sacrificii va face în numele descoperirii?
Aceste întrebări încep să plutească în aer, pe măsură ce Norton se pregătește să ducă descoperirile sale înapoi în lumea modernă, unde etica și consecințele pe termen lung nu sunt mereu prioritare în fața progresului științific.
A patra parte
În a patra parte, consecințele descoperirilor lui Norton Perina pe insula Ivu’ivu încep să se desfășoare, atât pentru el personal, cât și pentru lumea științifică și comunitatea indigenă pe care o studiază.
La întoarcerea sa în Statele Unite, Norton publică un articol revoluționar despre “Oamenii Țestoasă” și fenomenul longevității descoperit pe insulă.
Articolul său provoacă o furtună în comunitatea științifică, fiind aclamat pentru importanța sa, dar și contestat pentru implicațiile etice pe care le ridică.
Deși Norton câștigă rapid notorietate și apreciere – inclusiv premiul Nobel pentru descoperirile sale – dilemele morale asociate cu munca sa încep să se acumuleze.
Una dintre cele mai mari controverse este legată de impactul pe care descoperirile lui Norton îl au asupra comunității de pe Ivu’ivu.
Insula, care fusese izolată și protejată de influențele exterioare, devine brusc o atracție pentru oamenii de știință, exploratori și companii farmaceutice, toți dorind să exploateze secretul imortalității.
Fără să fie preocupat de soarta tribului, Perina este absorbit de succesul său.
În timp ce reputația lui crește, consecințele negative ale descoperirilor sale devin tot mai evidente: locuitorii insulei sunt dezrădăcinați, tradițiile lor sunt pervertite, iar efectele devastatoare ale exploatării culturii și resurselor naturale încep să se manifeste.
Perina, însă, nu se oprește doar la succesul său științific.
În timpul expediției sale pe Ivu’ivu, el adoptă mai mulți copii din insulă, care par să fie abandonați sau marginalizați de comunitatea locală din cauza declinului cognitiv indus de consumul cărnii de țestoasă.
În timp ce inițial această acțiune pare o decizie altruistă, un act de salvare a acestor copii dintr-un mediu neglijent, începe să devină evident că Norton are motive mai complexe.
Acțiunile sale sunt parțial alimentate de o nevoie de a-și completa descoperirile științifice cu o nouă formă de putere asupra acestor copii vulnerabili.
În același timp, nu pare să fie conștient de implicațiile emoționale și morale ale acestei decizii.
În această perioadă, începe să se observe o transformare în personalitatea lui Norton.
Deși continuă să fie perceput ca un om de știință de mare calibru, în plan personal, devine din ce în ce mai detașat de realitățile emoționale ale celor din jur.
Aroganța și convingerea sa că misiunea sa științifică justifică orice acțiune devin tot mai evidente, iar relațiile sale interpersonale, inclusiv cu propriii copii adoptați, devin tot mai tulburi.
Efectele pe termen lung ale intervenției lui Perina pe Ivu’ivu sunt devastatoare pentru locuitorii insulei.
Deși descoperirea sa aduce prestigiu și resurse pentru comunitatea științifică, oamenii din tribul de pe insulă sunt marginalizați și afectați profund de modernizarea forțată și de intruziunea străinilor.
Însă Perina, orbit de succesul său, pare incapabil să vadă sau să-și asume responsabilitatea pentru aceste distrugeri.
El continuă să avanseze în cariera sa, convins că descoperirile sale merită orice sacrificiu – fie el cultural, etic sau personal.
A cincea parte
În a cincea parte, viața personală a lui Norton Perina devine tot mai complicată și tumultuoasă, culminând cu decăderea sa finală.
După ce și-a câștigat faima internațională pentru descoperirile sale despre longevitatea tribului de pe Ivu’ivu, Perina își dedică tot mai mult timp carierei științifice, dar și vieții sale private, care începe să se destrame încet, sub povara deciziilor sale morale și a comportamentului său față de cei din jur.
Unul dintre cele mai importante aspecte din viața sa personală este adopția copiilor de pe insula Ivu’ivu.
Norton a adoptat nu mai puțin de 43 de copii din acel trib, mulți dintre ei având diverse dizabilități sau fiind marginalizați de comunitatea lor din cauza efectelor degenerative ale consumului cărnii de țestoasă.
Deși aceste adopții par, la suprafață, un gest generos, ele încep să dezvăluie treptat un tipar de comportament problematic.
Norton nu este un tată iubitor și prezent pentru acești copii.
De fapt, îi tratează adesea cu indiferență și detașare emoțională, iar relația sa cu ei este în mare parte instrumentală.
Îi privește mai mult ca pe obiecte de studiu, o prelungire a descoperirilor sale științifice, decât ca pe ființe umane cu nevoi și sentimente.
Pe măsură ce povestea progresează, devine clar că decizia lui Norton de a adopta acești copii nu a fost ghidată doar de un impuls altruist, ci și de o formă subtilă de dorință de putere și control.
Îi atrage perspectiva de a fi protectorul acestor copii vulnerabili, dar fără a se angaja cu adevărat în responsabilitățile părintești.
În spatele acestei măști de binefăcător, Norton continuă să trăiască cu o mentalitate rece, concentrată pe sine, incapabil să-și dezvolte conexiuni autentice cu cei din jur.
Însă punctul de cotitură în această secțiune vine odată cu acuzațiile de abuz sexual care îi sunt aduse de unul dintre copiii adoptați.
Unul dintre copii, Victor, îl acuză pe Norton de abuz, iar această acuzație explodează în public, declanșând un proces care va zgudui întreaga sa reputație.
Până la acest punct, Norton fusese perceput ca un om de știință excentric, dar respectat, un geniu neconvențional care a făcut descoperiri majore.
Însă aceste acuzații îl pun într-o lumină cu totul diferită, înfățișându-l ca pe un posibil prădător, cineva care a profitat de copiii vulnerabili pe care pretindea că îi protejează.
Procesul devine un spectacol mediatic, iar viața personală a lui Norton este dezbătută și examinată în cele mai mici detalii.
Deși Kubodera, editorul său și naratorul cadrului, îl susține cu fervoare și încearcă să-i reabiliteze imaginea, dovezile și mărturiile împotriva lui devin tot mai convingătoare.
Norton, care își petrecuse viața justificând orice acțiune prin prisma valorii științifice, este acum forțat să se confrunte cu realitatea consecințelor morale ale acțiunilor sale.
El încearcă să-și apere comportamentul, susținând că acuzațiile sunt exagerate sau inventate, dar propria sa narațiune trădează o lipsă de înțelegere a gravității faptelor.
Pe măsură ce se adâncește în propria apărare, Norton devine din ce în ce mai izolat.
Colegii și susținătorii săi încep să se îndepărteze, iar el, închis în propria sa lume, refuză să vadă cum comportamentul său a condus la prăbușirea sa.
În încercările sale de a justifica adopțiile și relațiile sale cu copiii, Norton se dovedește tot mai incapabil să recunoască impactul emoțional și psihologic pe care l-a avut asupra lor.
În loc să fie protectorul pe care l-au crezut, el devine simbolul unui abuz de putere, cineva care a folosit vulnerabilitatea celor slabi în propriul beneficiu.
Decăderea lui Norton Perina în aceste capitole este atât publică, cât și personală.
În fața judecății legale și morale a societății, geniul său științific nu mai poate compensa pentru defectele sale etice și personale.
În cele din urmă, ceea ce fusese văzut ca o carieră strălucitoare și revoluționară este acum umbrit de suspiciune și dezgust.
A șasea parte
În a șasea parte, Norton Perina ajunge la un moment de reflecție profundă și înfruntare a propriei decăderi.
După ce procesul său a atras atenția mondială, iar viața lui personală și profesională s-au prăbușit, Norton își petrece aceste ultime capitole examinându-și propriile acțiuni și încercând să găsească o justificare pentru ceea ce s-a întâmplat.
Este închis, izolat și tot mai conștient că nu mai poate reveni la viața de dinainte.
Deși încearcă să se apere în fața cititorului și să-și explice alegerile, tonul său trădează un sentiment de inevitabilitate și, în mod subtil, de regret, chiar dacă acest regret nu este recunoscut în mod deschis.
Norton rămâne în mare parte convins de meritele sale ca om de știință, reiterând faptul că descoperirile sale legate de longevitatea tribului de pe Ivu’ivu au avut un impact profund asupra cunoașterii umane și a științei medicale.
În continuare, susține că orice greșeli ar fi comis pe parcurs au fost fie neînțelese, fie exagerate de o societate care nu poate cuprinde complexitatea unui geniu precum el.
În acest sens, el încearcă să se poziționeze ca o victimă a propriului succes, afirmând că societatea a fost prea crudă în a-l judeca pentru comportamente care, în mintea lui, erau justificate în contextul descoperirilor sale științifice.
Cu toate acestea, pe măsură ce narativul se desfășoară, devine clar că există fisuri în autojustificarea lui Norton.
Deși încearcă să minimizeze acuzațiile de abuz, există momente de tăcere și ezitare în narațiunea sa, momente în care chiar și el pare să conștientizeze că ceea ce a făcut nu poate fi complet iertat.
Tonul său, în aceste pasaje, devine mai întunecat, iar iluzia pe care și-a construit-o despre sine ca salvator și binefăcător începe să se destrame.
Realizează că, indiferent de modul în care încearcă să explice sau să justifice acțiunile sale, lumea l-a văzut deja ca pe un monstru, iar acest stigmat nu va dispărea.
În același timp, Kubodera, editorul care îl susține pe Norton de la începutul romanului, își finalizează propria contribuție la poveste.
În ultimele sale note, Kubodera încearcă să își reafirme sprijinul față de Perina, dar și vocea lui devine tot mai ezitantă.
Deși încă îl vede pe Norton ca pe un geniu neînțeles, finalul acestei relații de susținere devine ambiguu.
Kubodera, la rândul său, începe să fie copleșit de îndoieli, dar totuși refuză să le exprime în mod clar, rămânând loial până la final, dar nu fără o oarecare neliniște.
Capitolele din această parte reprezintă, în esență, un epilog moral pentru viața lui Norton Perina.
El este obligat să se confrunte cu toate consecințele acțiunilor sale – nu doar la nivel personal, ci și la nivelul impactului pe care l-a avut asupra insulei Ivu’ivu și asupra copiilor pe care i-a adoptat.
Viața lui nu mai poate fi privită doar prin prisma succesului său științific; deciziile și comportamentul său moral au pus o umbră definitivă asupra întregii sale existențe.
În acest context, Norton nu pare capabil să accepte pe deplin vinovăția sa, dar nici nu poate să o respingă complet.
Este prins între cele două extreme: dorința de a fi perceput ca un erou al științei și realitatea faptelor sale.
Finalul romanului lasă cititorul într-un spațiu de ambiguitate morală.
Yanagihara nu oferă o rezoluție clară cu privire la vinovăția sau nevinovăția lui Norton.
În schimb, cititorul este lăsat să judece singur, să se întrebe dacă meritele științifice ale lui Norton pot compensa costurile umane și etice ale comportamentului său.
Ceea ce rămâne clar este că Norton Perina, odată un om de știință respectat, și-a pierdut definitiv locul în societate și va rămâne pentru totdeauna un om al controverselor și al întunericului moral.
Astfel, capitolele finale ale cărții aduc o încheiere tristă și amară unei vieți care a fost definită, în mod tragic, nu doar de descoperiri extraordinare, ci și de incapacitatea de a-și recunoaște propriile limite și greșeli umane.
Epilog
În epilogul romanului, Hanya Yanagihara aduce povestea la o concluzie meditativă și neliniștitoare, lăsând cititorul să se confrunte cu implicațiile mai profunde ale vieții și acțiunilor lui Norton Perina.
Deși tonul este mai calm și mai introspectiv, senzația de neliniște și neclaritate morală persistă, reflectând caracterul ambiguu al protagonistului și al descoperirilor sale.
Epilogul este scris tot din perspectiva lui Ronald Kubodera, editorul și susținătorul de lungă durată al lui Perina.
Kubodera, care a încercat pe tot parcursul cărții să apere reputația lui Norton, rămâne fidel până la sfârșit, dar o notă de oboseală și îndoială începe să se strecoare în cuvintele sale.
Deși încearcă să-l prezinte pe Norton ca o victimă a societății, a legilor nedrepte și a neînțelegerii generale, el nu poate să ignore în totalitate faptele care l-au adus pe Norton în această poziție.
Într-o manieră subtilă, Kubodera sugerează că adevărul este, poate, mai complicat decât narațiunea simplă a unui geniu neînțeles și persecutat.
Acum, în acest punct final, Norton este un om căzut în dizgrație, condamnat și ostracizat de o societate care odată l-a aclamat.
În ciuda încercărilor sale de a se apăra și a încercării lui Kubodera de a-l justifica, destinul lui Norton este sigilat.
El rămâne închis, izolat și părăsit de toți cei care odată l-au sprijinit.
În timp ce Kubodera încă îi păstrează memoria vie prin aceste memorii, este clar că Norton nu va mai fi vreodată reabilitat în ochii lumii.
În ultimele reflecții din epilog, romanul explorează tema centrală a relației dintre descoperire științifică și responsabilitate morală.
Norton Perina, un om de știință care a descoperit un secret extraordinar al longevității, a ajuns să fie un simbol al pericolului care apare atunci când cunoașterea este urmărită fără atenție la consecințele etice și umane.
Deși a contribuit la știință într-un mod profund, el nu a fost capabil să vadă sau să accepte daunele colaterale ale acțiunilor sale.
În fond, Norton a fost orbit de propriul ego și de dorința sa de a obține recunoaștere și putere, ceea ce a dus la distrugerea nu doar a vieții celor din jur, ci și a propriei sale vieți.
Kubodera, deși loial, nu poate evita întrebările care rămân fără răspuns.
A meritat descoperirea lui Norton prețul plătit de oamenii de pe Ivu’ivu, copiii adoptați și, în cele din urmă, chiar el însuși?
Aceasta este întrebarea cu care cititorul rămâne în final, o întrebare care nu primește o soluție clară.
Romanul nu oferă răspunsuri definitive, ci invită la reflecție asupra costurilor progresului și asupra limitelor morale ale cunoașterii umane.
În ultimă instanță, epilogul servește ca o oglindă a întregii povești – o încheiere plină de ambiguitate și întrebări fără răspuns.
Cititorul este lăsat să judece singur dacă Norton Perina a fost un erou tragic, un monstru sau, mai probabil, o combinație complexă între cele două.
Totodată, epilogul subliniază faptul că nu există concluzii simple când vine vorba de marile descoperiri științifice și de consecințele lor asupra lumii și asupra celor care le realizează.
Astfel, “Oamenii din copaci” se încheie pe o notă amară, dar profund provocatoare, lăsând o impresie durabilă asupra celor care îi pătrund sensurile profunde.
Lectură recomandată
Dacă ți-a plăcut acest articol, s-ar putea să te bucuri și de următorul:
Salut! Sunt fondatorul și editorul acestui website.
Scopul acestui blog este de a-mi împărtăși pasiunea pentru literatură și de a încuraja oamenii să citească mai mult.
Aștept cu nerăbdare să îți împărtășesc descoperirile mele literare și să interacționez cu tine.
Dacă ai sugestii de cărți sau întrebări, nu ezitați să mă contactezi.